marți, 4 august 2009

O.Z.N


O.Z.N

O marturie a semnalarii unui OZN este cu atat mai credibila cu cat este sustinuta de probe materiale: fotografii, inregistrari radar sau pe pelicula, mesaje radio.

Mai multe fotografii aratand un OZN in zbor au fost facute la Phoenix (Arizona), de fotograful William A. Rhodes. Pe 7 iulie 1948, la caderea noptii, el se afla acasa, cand a auzit un zgomot infundat. Atribuind acest zgomot posibilei treceri a unui OZN, Rhodes a iesit repede, ,,inarmat'' cu un aparat de fotografiat. El a reusit sa faca doua clisee unui obiect stralucitor, ce zbura spre sud-vest. La 9 iulie, fotografiile au fost publicate intr-un ziar local. Mai tarziu, Rhodes a povestit ca, in saptamana de dupa eveniment, a primit vizita unui agent FBI si a unui ofiter al Armatei Aerului. Aceste doua persoane i-au cerut sa le imprumute negativele pentru a fi analizate, lucru acceptat de catre Rhodes. Luna urmatoare, fotograful a cerut inapoi cliseele, dar a fost informat in scris ca acestea nu ii puteau fi inapoiate.

Un alt caz tulburator a debutat pe data de 1 ianuarie 1948, dupa-amiaza, cand locuitorii statului Kentucky au zarit un obiect ciudat, care se deplasa pe cer cu mare viteza. Avand intre 75 si 90 m in diametru, acest obiect semana cu un cornet de inghetata. In acel moment, patru avioane de vanatoare se pregateau sa aterizeze, dar au primit, prin radio, ordinul de a examina indeaproape aparatul. Din lipsa de carburant, unul dintre avioane a revenit la baza, insa celelalte trei au accelerat si au urcat rapid spre obiect. Potrivit descrierii unui pilot, obiectul parea a fi fost construit din metal si era de dimensiuni gigantice. Un alt pilot l-a descris ca fiind rotunjit ca o lacrima si, in unele momente, aproape lichid. Doua dintre avioane si-au incetat urmarirea, dar Mantell, seful escadrilei, a avertizat prin radio ca va incerca sa se apropie mai mult de obiectul misterios. La ora 15:15 a sosit si ultimul mesaj de la Mantell, prin care acesta anunta ca are obiectul deasupra sa. Cateva zile mai tarziu, corpul lui a fost gasit in carcasa avionului, prabusit in apropiere de Fort Knox. Conform Armatei Aerului, Mantell si-ar fi pierdut cunostinta, din lipsa de oxigen. Cat despre straniul obiect responsabil de moartea sa, acesta a fost, in versiunea oficiala, nimic mai mult decat planeta Venus stralucind pe cerul dupa-amiezii! Asa a debutat fenomenul de negare a marturiilor despre OZN-uri, care avea sa faca atatea valuri in acea perioada, pana aproape de zilele noastre.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu